Miriță P. Petruța

Sunt ,,profa de mate” din liceul care, cu mândrie serbează Centenarul în această toamnă. Am primit repartiție guvernamentală, după terminarea Facultății de Matematică din Brașov, în acest liceu, care a devenit singurul loc de muncă în 37 de ani. La 22 de ani, predam matematica  unor elevi cu 4-5 ani mai tineri decât mine. A fost un început provocator de carieră, în condițiile  în care, în acea vreme, guverna mottoul ,,capul plecat sabia nu-l taie”.

După 1990, când am dat primul examen ca profesor, cel de definitivat, lucrurile au început să se schimbe în școală, ca și în țară. Eu mă simțeam mai liberă, elevii învățau din mers    principiile democrației, iar reformele din învățământ au început să apară.

Colegii din corpul profesoral au fost oameni dedicați, de succes, de la care am învățat câte ceva. Precizez că meseria de dascăl am însușit-o pe deplin în primii 8 ani, după ce am dat         și examenul de obținere a Gradului 2. Am învățat mult pentru a ajunge la un nivel de expert în disciplina de specialitate. Profesorul din toate timpurile, inclusiv cel de azi, a fost și este responsabil de modelarea personalității umane, de ceea ce filozoful Constantin Noica numea

„devenirea întru ființă a omului”. Eram conștientă că respectul nu se impune, ci se câștigă, tocmai de aceea am încercat să-mi păstrez nealterat respectul de sine. Am trecut prin perioade grele, cu emoții, incertitudini, descurajare, cu răbdare, fiindcă aceasta din urmă e o calitate

câștigată prin natura meseriei. În primii 20 de ani, nu mi s-a ,,permis accesul” la clase ,,bune”, fiindcă eram ,,ultima” venită în catedră. Am muncit cu tineri dotați sau mai puțin motivați, astfel încât finalitatea scopului comun, absolvirea cu succes a liceului, să fie realizată.

Dacă acum 30 de ani a fi educator însemna, fără îndoială, meseria cea mai nobilă și importantă a omenirii, pentru că are acces direct la sufletul tinerilor, acum nu mai cred asta. Din păcate, reformele promise în școala românească au avut un efect minim în progresul ei.

În general, generațiile de elevi absolvenți, care au învățat matematică, fiindu-le dascăl sau profesor diriginte, au conștientizat valoarea și amprenta pe care am pus-o asupra dezvoltării lor intelectuale, după ajungerea la maturitate. Când primești feedbackul din partea tinerilor și a  părinților, simți cum îți crește sufletul de bucurie. Au fost multe generații în atâția ani, cu rezultate foarte bune la examenele de bacalaureat. Îmi amintesc de o generație de elevi care au       terminat în 2009 și au obținut rezultate foarte bune la matematică la examenul maturității, multe note de 9 și 10. De asemenea, am pus bazele studiului matematicii la trei generații de elevi de gimnaziu, cu care munca mea era o plăcere intrinsecă, deoarece am reușit să aprind în copii scânteia plăcerii pentru cunoașterea acestei discipline. Participau la olimpiade și concursuri școlare, obținând nu doar rezultate bune, ci și dorința de a deveni mai buni la matematică.